Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au încheiat mariajul! Problemele de cuplu începuseră în vara lui 2018, iar cei doi nu au reușit să le resolve. Ioana a povestit cât de amuzant i se părea să se certe cu fostul soț.
Cei doi se certau seara, pe terasa casei lor, în șoaptă, pentru ca nu cumva Ruxi, fiica lor, sau vecinii să îi audă. Nimeni nu a suspectat problemele lor, asta până când a venit iarna, scrie VIVA!
În iarnă, certurile dintre cei doi soți au continuat. De data aceasta, fiica lor a început să îi audă și să îi întrerupă. Așa că, după sărbătorile de iarnă, cei doi actori au decis să locuiască separat. După ce Ruxi a terminat anul școlar, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat la notar.
”Când am spus că mă doare și pe mine, au început certurile. Tot eu, la un moment dat, am ales să depun actele pentru că nu mai puteam din cauza Ruxandrei. E mare, nu mai puteam să o mint, ea vedea… Cred că, dacă ar fi să fac un film despre această perioadă, ar ieși comedie.
Pentru că noi ne certam pe terasă, seara, după ce se culca Ruxi, în șoaptă, să nu ne audă vecinii. Deci la noi era totul pe șușoteală. Nu exitau țipete, scandaluri, chestii, pentru că nu aveam cum… Dar, la un moment dat, a trecut și vara, a venit iarna și era din ce în ce mai greu de controlat.
Așa a început să se mai audă și Ruxi se trezea, venea și ne spunea ‘Iar vă certați?’ Ea simțea, mă simțea și mă vedea pe mine plângând. Aveam zile când… În perioada aia am fost mult mai singură. Așa se întâmplă, ne certăm și unul se desprinde de tot ce înseamnă casă și copil, iar altul trage mai tare.
Încerci să faci totul singură, eram 24 din 24 cu Ruxi. Veneam miercurea la birou, de la psiholog, și începeam să plâng. Și mă vedea. Îi spuneam, în mare parte, adevărul. Îi spuneam că m-a răscolit psihologul. Ruxi e mare, face 11 ani, nu mai poți să o păcălești”, a mărturisit Ioana Ginghină, într-un interviu pentru VIVA!